delete

Farmecul Cretei descoperit intr-un sejur de vis

Vesnicii indragostiti de Grecia nu vor rata niciodata sa petreaca o vacanta pe taramurile Eladei, atrasi mereu de farmecul sau special, de muzica sa, de peisajele sale, de ritmurile sale speciale, de marea de un albastru de vis si de plajele fine. Una dintre atractiile principale ale Greciei a fost si continua sa fie insula Creta, iar cine nu a incercat niciodata un Sejur in Creta Grecia, nu a gustat cu adevarat din farmecul vacantelor de vara pe care numai o insula cu farmecul Cretei il poate avea.

Pentru ca fusesem deja in Corfu dar si pe partea de continent a Greciei, Creta ramasese o destinatie la care visam de mult dar unde nu mai apucam sa ajung, asa ca mi-am propus sa savurez tot ce are Creta de oferit intr-o vacanta pe care am pus-o la cale cum altfel decat cu agentia mea de turism de suflet, Tui Travel.

Nu pot sa am decat cuvinte de lauda despre fiecare sejur organizat cu Tui Travel si le-am dat mereu punctaj maxim pentru locatii speciale, pentru hoteluri dintre cele mai atractive, pentru preturi de top si pentru serviciile mereu de prima mana. Acelasi lucru l-am simtit si cand a venit vorba de alegerea unui sejur in Creta Grecia. Inca de la consilierea in vederea alegerea statiunii celei mai potrivite de pe insula si pana la alegerea hotelului in functie de necesitatile noastre ca familie cu doi copii, agentii de turism au fost foarte dedicati.
Am ales un sejur Creta in statiunea Heraklion, pentru ca desi calatorim cu copiii de obicei, nu am ezitat niciodata sa spunem da si atractiilor turistice ale zonei, fara sa ne limitam la a petrece toata ziua pe un sezlon de plaja.

Iar Creta are suficiente atractii de oferit, astfel ca dincolo de relaxarea pe plaja, am avut parte si de experiente de cunoastere in Creta Grecia. In Heraklion am putut vizita casa scriitorului Nikos Kazantzakis, dar si alte obiective pe care le trecusem pe lista de must see pentru un sejur Creta si in urma a ceea ce citisem, dar si in urma discutiilor cu cei de la Tui Travel.

Nu puteam rata asadar locul cu cele mai multe situri arheologice, asa ca am vizitat Palatul Regal Knossos, am petrecut cateva ore si la Muzeul de Istorie al Cretei, chiar in centrul Heraklionului, dar si la Muzeul de Arhitectura din Heraklion. Pentru cei mici am rezervat o zi speciala pentru Cretaquarium, unde am putut vedea peste 2000 de de animale marine si 200 de specii mediteraneene.

delete

Povesti virale fake de la inceputul secolului

Leprosii din Chesterfield. Doar un singur zvon poate strica reputatia unei companii si in 1934 Chesterfield a devenit tinta unor zvonuri asa de distructive incat nimic nu le putea face fata. Zvonurile spuneau despre leprosi care lucrau pentru compania producatoare de tigari. Oamenii nu puteau sa treaca la alt brand asa de repde si nici macar declaratiile oficialitatilor care ar fi vizitat fabrica nu tineau piept zvonurilor care se raspandeau cu rapiditate.

Pentru urmatorii 10 ani Chesterfield s-a ocupat de lamurirea oamenilor ca nu lucrau leprosi in fabrici si ca totul era curat si sigur. Chesterfield nu a aflat de unde provenea zvonul fals, desi a oferit recompensa de 25.000 de dolari. Insa acest zvon nu a fost singura problema a companiei. In 1882, un ziar din Pennsylvania a publicat un articol prin care se atragea atentia asupra leprosilor ce erau angajati in magazine care comercializau tigari si tigarete.

Doctorii spuneau in acel articol ca orice lucru atins de lepros poate sa duca la imbolnavirea celui care foloseste produsul respectiv. In anii 1940, zvonurile despre leprosi au fost asociate cu un alt mare producator de tigari, Spud. Inca se mai povesteste ca Spud ar fi dat faliment din cauza zvonurilor atat de periculoase. Si in razboiul din Vietnam soldatii erau atentionati sa nu fumeze joint-uri pentru ca erau „linse” de leprosi.

delete

Halloween ca in filme pentru copii

Halloween-ul este o sarbatoare pe care in ultimii ani au adoptat-o si romanii, inca de la cele mai mici varste pana la adulti dornici de petreceri cat mai inedite. Daca unii dintre educatori si profesori sunt inca reticenti, nu putine sunt gradinitele si scolile in care petrecerea de Halloween este introdusa in lista de activitati obisnuita, dovlecii de Halloween sunt la mare cautare iar atelierele si firmele care vand si inchiriaza costume Halloween copii sunt asaltate de cereri.

Fie ca optati pentru costume Halloween copii ce intruchipeaza personaje de poveste, fie ca optati pentru varianta cu personaje cat mai fioroase, fie ca va cautati costume de Halloween atat pentru baietei cat si pentru fetite, la Educlass.ro veti gasi oferta cea mai variata. Testat si garantat!
An de an de cate ori la gradinita si mai tarziu la scoala a fost organizata macar o semi-petrecere de Halloween sau cand cei mici au avut voie sa vina in costume de Halloween pentru copii, am stiut ca la Educlass voi gasi modelele cele mai potrivite dar si preturile cele mai accesibile in raport cu calitatea oferita. Stiu, veti spune ca Educlass este un magazin jucarii, insa nu este un magazin de jucarii oarecare ci un magazin care se adreseaza tuturor copiilor si care isi propune sa satisfaca toate necesitatile de joc are acestora, incepand cu jocuri educative si terminand cu distractie si accesorii pentru petreceri, sau – ca in acest caz – costume Halloween copii.

Magazinul online de jucarii Educlass este locul ideal nu numai pentru petreceri de Halloween dar si pentru petreceri tematice unde cei mici sunt invitati fie singuri, fie impreuna cu parintii, la fel cum este locul ideal de unde copiii isi pot gasi costume pentru serbari tematice la scoala.
Alaturi de rochite si costume de printi si de printese, copiii pot intruchipa cu ajutorul costumelor de la acest magazin jucarii, orice personaj isi doresc, de la pirati la regi si regine, personaje de basm, animalute, supereroi precum Spiderman sau Batman, sau personaje de care fetitele sunt atasate asa cum sunt Elsa, Sofia sau Plusica. Nu lipsesc nici accesoriile pentru petreceri, mai ales daca este vorba despre petreceri de Halloween, iar la Educlass.ro veti gasi o gama foarte variata de dinti, palarii, masti, panze de paianjeni, sceptruri fermecate si orice mai poate duce la o petrecere reusita de Halloween.