delete

Urganele respira si „ochii” lor clipesc

Uraganele respira la nivelul suprafetei oceanelor. Aerul va ajunge direct in interiorul lor daca nu ar exista efectul Coriolis, care deviaza aerul in sensul opus acelor de ceasornic in emisfera nordica sau in sensul acelor de ceasornic in emisfera sudica. Efectul Coriolis previne si ajungerea afluxului de aer in centrul presiunii joase. Astfel aerul circula in interiorul uraganului si se formeaza din centru spre exterior ochiul. Afluxul de aer se ridica in sus la zeci de mii de metri si ajunge sa descrie o miscare in spirala inspre exterior, din centrul sau catre partea exterioara. Intre timp, o parte din aerul care se ridica nu paraseste uraganul. El incetineste si se indreapta din nou spre suprafata, uscandu-se si ajungand pana la altitudini tot mai mici. Aceasta parte centrala sub forma de ochi este cel mai linistit loc din furtuna. Cu toate astea, lucrurile pot escalada si se se pot schimba intr-o fractiune de secunda. Uraganele majore tind sa aiba cicluri de inlocuire a acestor zone, timp in care „ochii” incep sa se micsoreze in dimensiune. Incepe sa clipeasca, adica sa se umple cu nori si se deschide din nou sub forma unor noi ochiuri.